De cand inspiratia ma parasise
Ma parasisem intr-un colt de camera cu TV nestins.
De cand inspiratia ma parasise
Ma parasisem fara mangaieri intr-un pahar de tequila.
Si nimeni nu intra.
Si nimeni nu iesea.
Si eu ma jucam cu timpul.
Si timpul se juca cu mine.
De cand inspiratia ma parasise
Uitasem ce culoare e cand iubesti.
Si nici azi nu imi amintesc prea bine.
De cand inspiratia ma parasise
Ma jucam cu logica si cu axiomele
Si nu gaseam nimic nou sa imi demonstrez.
Si nu scriam nimic.
Si nimeni nu imi scria.
Si nu tineam penelul in mana.
Si tastele scriau rapoarte fara mine in ele.
Dar am prins un colt de verde.
Si am prins un colt de zapada.
Am prins intre dinti o salata care se face mugur.
Si care se face samanta.
Si care se face ram.
Si inghit verdele ca apa,
Curge prin mine.
Curge prin mine.
Curge...
Si inspir sacadat,
Praca plange bunica.
Parca plange mama.
Parca plang zecile de lacrimi ce nu le-am plans,
Desi sunt un copil aievea plangand.
Si plangacios.
Mi-e frica de verde, nu stiu ce sa fac cu el.
Il mananc si il beau.
Ma preling.
Si curge.
Ma curge latent.
Nu stiu nici azi ce sa fac,
Dar ce noroc de mine ca m-a atis inspiratia!
Thursday, December 20, 2007
Monday, December 17, 2007
Am de facut o marturisire...
Ieri in Revenge imi veneau multe ganduri in minte.
Atatea ganduri cate nu mai pot cuprinde si ma prefac in bulgari de zapada...
Sunt multe lucruri despre care vreau sa scriu, insa astept sarbatorile pentru ca am nevoie de timp sa pun tot pe hartie, sau pe hartia virtuala.
Sunt doua idei majore care imi strabat materia cenusie (mintea) si materia rosie (inima):
1 - sunt foarte tanara si in forta si vreau sa ma bucur de asta
2 - nicio meserie nu e usoara sau rusinoasa.
Marturisirea ar fi...mi-e si greu sa spun...imi place o melodie de la 3 Sud-Est, aceasta noua, de mai sus - 'Vorbe care dor'.
O sa o ascult pana ma satur, dupa care promit ca imi revin. Asta e, ce sa fac, imi place...sper sa ma acceptati asa:P
Friday, December 14, 2007
Tuesday, December 11, 2007
Ma inspira diminetile cu zambet
si atunci ascult Alifantis care canta si ma inspira si mai si:
si foaie verde si-un pistil
mirari de tanar imbecil
cu ochii mari pe sub nombril
plecam inalt si lat in spete
in triviale meneuete
cantand spre maica preacurvita
o, du-ne iarasi in ispita
infrigurata stalactita.
[ NEUITATELE FEMEI ]
si foaie verde si-un pistil
mirari de tanar imbecil
cu ochii mari pe sub nombril
plecam inalt si lat in spete
in triviale meneuete
cantand spre maica preacurvita
o, du-ne iarasi in ispita
infrigurata stalactita.
[ NEUITATELE FEMEI ]
Thursday, December 06, 2007
Bradul de 1 Decembrie / / Oh, my God, that's the funky shit!
Bradul de 1 Decembrie :) (:
Imi place tara mea cu oamenii e deschisi si cu bataile de inima ale orasului. O iubesc cand sunt la mare sau la munte sau in cosul sobei la bunici.
Pentru ce nu imi iubesc tara si pentru ce ma bucur ca incepand cu ianuarie 2008 plec un an in UK?
Pentru ce nu ma bucur cand ma trezesc de diminetaa si pentru ce week-end-urile in Bucuresti nu sunt la fel cum erau?
As putea sa dau un nume si sa zic...de exemplu...Videanu. Videanu este motivul nefericirii mele si daca eram in USA acum il puneam sa ma plateasca « ca noua ».
Nu o sa zic insa ca motivul tristetii mele e Videanu.
O sa subliniez in cateva cuvinte motivele tristetii mele (si daca voi va simtiti la fel da-ti-mi un telefon sa ne defrustram impreuna):
- gropile dintre Universitate si Unirii
- aglomeratia de pe Bulevardul Cantemir, zona Tineretului
- blocajul de trafic cand nu stiu ce sa fac: sa ma duc la bietul sofer cu un ceai cald sa il imapc sau sa ii dau cu cheia aia mare de la usa in cap pentru ca ma tulbura cu claxonul frustra(n)t, de parca nu as fi si asa deja destul de tulburata
- bordurile noi care nu fac drumul mai bun, ci mai mult marginea lui
- faptul ca in statia de 113 de la Baneasa bordurile erau dar asfaltul nu
- faptul ca nu e dimineata sau seara la Unirii sau Victoriei in care sa nu ma intreb cat mai imi ramane sa rezist si de unde am atata rabdare.
Sambata, 1 Decembrie, fredonam “Noi suntem romani” sub umbra unui steag alb-negru: negru de suparare si alb de renuntare.
Propun sa devina acesta steagul nostru, ca nimic nu mai e nici rosu, nici galben, nici albastru. Poate decat stelutele de pe bradul cel mai mare din Europa, acel maldar de plastic si metal de la Unirii.
M-am nimerit acolo pentru ca acolo ma mai intalnesc (greseala!) din cand in cadn cu prietenii mei.
Ce era acolo?
Nici spatiu sa merg, nici spatiu sa respir, nici spatiu sa ma intorc decent inapoi. Masinile se blocasera, gitanii faceau poze n
econtanit maladurului semiverde si nu se miscau, iar din boxe suna un house plisticit care ma agasa teribil si mai ca imi veneau lacrimile de disperare.
Bradul de Craciun- aka 1 Decembrie - nu numai ca nu ma mai poate impresiona, nu numai ca nu acopera in nici un fel celelalte frustrari, dar ma fac sa ma intreb:
- de ce, domnilor politicieni, edili si administratori ai domeniului public pentru care va platim de ne tzatzaie curul, mai organizati evenimente daca nus unteti in stare de ele?
- de ce ne puneti viata in pericol?
- de ce nu sunt apreciate si restaurate cladirile cu bulina din zona Unirii - Universitate- Romana?
- de ce ascundeti aceste neajunsuri in spatele unui frumos brad din materiale neecologice?
Ma opresc aici, arborand steagul alb-negru al acestei nastii de neputinciosi care strigau sambata seara langa hotel Horoscop: “hai fai, lasa pozili si sa o louam pe ssosssea ca e mai liber”...
Oh, My God, that’s the funky shit!
Priveam, in dorinta de a ma delecta intr-o anumita masura, la emisiiunea Megastar (pai ce sa fac, daca nu mai am curaj sa ies sambata pe strada?)
Si, imi aduc aminte de o remarca a lui Adi Despot: “oh, my God, that’s the funky shit!”. El spunea asta pentru ca ii era tarsha sa dea un feed-bac unui concurent. La cateva reprezentatii distanta, o domnisoara blonda cu picioare blonde danseaza cam ca Beyonce si un pic mai mult.
Ea are lacrimi in ochi dupa rasul juriului. El ii da 10 pentru ca “este singurul concurent pe care l-am vazut sincer, asa cum este el, in aceasta seara”.
Mazilu se enerveaza, si, ca sa compenseze baga un 1.
Ce imi vine mie de fapt acum in gand? Nici o legatura cu notele, nici o legatura cu exhibitionismul :
- cum este sa fii singu in direct in fata atator perechi de och care te privesc din sala si, mai mult, de acasa ?
Este un sentiment pe care nu l-am incercat niciodata si ma face sa ma simt foarte saraca. Nu, nu faptul ca nu apar la TV, cu asta pot sa traiesc si inca foarte bine. Ci cu faptul ca nu imi exploatez talentele, cu faptul ca imi pare foarte rau ca nu am voce si astiu ca nu am voce si nu pot sa ma provioc pe mine insami cum se provoaca ei.
E o mare penurie in Romania de talente. O mare sete pe care in loc sa o stingem invatam sa o deradem si sa o intretinem.
Cel mai tare imi place, sarcastica si cinica, asa cum ma stiu, sa ma uit la “Carcotasi” si la Mircea Badea (imi place de el de nu mai pot sa dormJ ). Rad si plang in acelasi timp si as vrea ca si ceilalti sa faca la fel.
Ne e usor, dragii mei sa stam cu fotoliu plisat si sa ne distram in timp ce ne batem joc de Romanica sau ne radem de cum isi rad altii de ea.
Ce pot sa fac altfel? Sa strang din salariul meu de om care isi castiga existenta si nimic mai mult bani sa ofer copiilor de Craciun sau sa strang la ciorap, sa plec, pentru a reveni mai puternica si a pune umarul la societatea asta insetata de oameni ca noi.
Haideti sa lovim, sa radem ca ne doare si sa ii invatam sa se distreze veritabil.
Eu nu am curajul sa ma arat asa cum sunt, si de aceea, in seara asta vreau sa ii iau lui Prodigy si lui Despot vorba din gura si sa zic: “Oh, my God, that’s the funky shit!”
Imi place tara mea cu oamenii e deschisi si cu bataile de inima ale orasului. O iubesc cand sunt la mare sau la munte sau in cosul sobei la bunici.
Pentru ce nu imi iubesc tara si pentru ce ma bucur ca incepand cu ianuarie 2008 plec un an in UK?
Pentru ce nu ma bucur cand ma trezesc de diminetaa si pentru ce week-end-urile in Bucuresti nu sunt la fel cum erau?
As putea sa dau un nume si sa zic...de exemplu...Videanu. Videanu este motivul nefericirii mele si daca eram in USA acum il puneam sa ma plateasca « ca noua ».
Nu o sa zic insa ca motivul tristetii mele e Videanu.
O sa subliniez in cateva cuvinte motivele tristetii mele (si daca voi va simtiti la fel da-ti-mi un telefon sa ne defrustram impreuna):
- gropile dintre Universitate si Unirii
- aglomeratia de pe Bulevardul Cantemir, zona Tineretului
- blocajul de trafic cand nu stiu ce sa fac: sa ma duc la bietul sofer cu un ceai cald sa il imapc sau sa ii dau cu cheia aia mare de la usa in cap pentru ca ma tulbura cu claxonul frustra(n)t, de parca nu as fi si asa deja destul de tulburata
- bordurile noi care nu fac drumul mai bun, ci mai mult marginea lui
- faptul ca in statia de 113 de la Baneasa bordurile erau dar asfaltul nu
- faptul ca nu e dimineata sau seara la Unirii sau Victoriei in care sa nu ma intreb cat mai imi ramane sa rezist si de unde am atata rabdare.
Sambata, 1 Decembrie, fredonam “Noi suntem romani” sub umbra unui steag alb-negru: negru de suparare si alb de renuntare.
Propun sa devina acesta steagul nostru, ca nimic nu mai e nici rosu, nici galben, nici albastru. Poate decat stelutele de pe bradul cel mai mare din Europa, acel maldar de plastic si metal de la Unirii.
M-am nimerit acolo pentru ca acolo ma mai intalnesc (greseala!) din cand in cadn cu prietenii mei.
Ce era acolo?
Nici spatiu sa merg, nici spatiu sa respir, nici spatiu sa ma intorc decent inapoi. Masinile se blocasera, gitanii faceau poze n
econtanit maladurului semiverde si nu se miscau, iar din boxe suna un house plisticit care ma agasa teribil si mai ca imi veneau lacrimile de disperare.Bradul de Craciun- aka 1 Decembrie - nu numai ca nu ma mai poate impresiona, nu numai ca nu acopera in nici un fel celelalte frustrari, dar ma fac sa ma intreb:
- de ce, domnilor politicieni, edili si administratori ai domeniului public pentru care va platim de ne tzatzaie curul, mai organizati evenimente daca nus unteti in stare de ele?
- de ce ne puneti viata in pericol?
- de ce nu sunt apreciate si restaurate cladirile cu bulina din zona Unirii - Universitate- Romana?
- de ce ascundeti aceste neajunsuri in spatele unui frumos brad din materiale neecologice?
Ma opresc aici, arborand steagul alb-negru al acestei nastii de neputinciosi care strigau sambata seara langa hotel Horoscop: “hai fai, lasa pozili si sa o louam pe ssosssea ca e mai liber”...
Oh, My God, that’s the funky shit!
Priveam, in dorinta de a ma delecta intr-o anumita masura, la emisiiunea Megastar (pai ce sa fac, daca nu mai am curaj sa ies sambata pe strada?)
Si, imi aduc aminte de o remarca a lui Adi Despot: “oh, my God, that’s the funky shit!”. El spunea asta pentru ca ii era tarsha sa dea un feed-bac unui concurent. La cateva reprezentatii distanta, o domnisoara blonda cu picioare blonde danseaza cam ca Beyonce si un pic mai mult.
Ea are lacrimi in ochi dupa rasul juriului. El ii da 10 pentru ca “este singurul concurent pe care l-am vazut sincer, asa cum este el, in aceasta seara”.
Mazilu se enerveaza, si, ca sa compenseze baga un 1.
Ce imi vine mie de fapt acum in gand? Nici o legatura cu notele, nici o legatura cu exhibitionismul :
- cum este sa fii singu in direct in fata atator perechi de och care te privesc din sala si, mai mult, de acasa ?
Este un sentiment pe care nu l-am incercat niciodata si ma face sa ma simt foarte saraca. Nu, nu faptul ca nu apar la TV, cu asta pot sa traiesc si inca foarte bine. Ci cu faptul ca nu imi exploatez talentele, cu faptul ca imi pare foarte rau ca nu am voce si astiu ca nu am voce si nu pot sa ma provioc pe mine insami cum se provoaca ei.
E o mare penurie in Romania de talente. O mare sete pe care in loc sa o stingem invatam sa o deradem si sa o intretinem.
Cel mai tare imi place, sarcastica si cinica, asa cum ma stiu, sa ma uit la “Carcotasi” si la Mircea Badea (imi place de el de nu mai pot sa dormJ ). Rad si plang in acelasi timp si as vrea ca si ceilalti sa faca la fel.
Ne e usor, dragii mei sa stam cu fotoliu plisat si sa ne distram in timp ce ne batem joc de Romanica sau ne radem de cum isi rad altii de ea.
Ce pot sa fac altfel? Sa strang din salariul meu de om care isi castiga existenta si nimic mai mult bani sa ofer copiilor de Craciun sau sa strang la ciorap, sa plec, pentru a reveni mai puternica si a pune umarul la societatea asta insetata de oameni ca noi.
Haideti sa lovim, sa radem ca ne doare si sa ii invatam sa se distreze veritabil.
Eu nu am curajul sa ma arat asa cum sunt, si de aceea, in seara asta vreau sa ii iau lui Prodigy si lui Despot vorba din gura si sa zic: “Oh, my God, that’s the funky shit!”
Sunday, December 02, 2007
Ce suntem?
Suma diferentelor dintre ceea ce trebuie/isi doresc altii sa fim.
Suma defectelor care ne fac mai interesanti.
Suma a ceea ce putem deveni.
Soon to come: post despre bradul de 1 Decembrie si "Oh, my God, that's the funky shit!"
Suma defectelor care ne fac mai interesanti.
Suma a ceea ce putem deveni.
Soon to come: post despre bradul de 1 Decembrie si "Oh, my God, that's the funky shit!"
Subscribe to:
Posts (Atom)