Randuri scrise-n graba

N-am mai scris demult…asta ar insemna ca imi merge destul de bine, ca sunt lucruri care imi ocupa timpul si mintea si uit de mine…uit de toateJ

Astazi scriu pentru ca vreau sa ma regasesc. Pentru ca nu stiu unde sunt – cu mintea in Peterborough, cu trupul inca in Bucuresti. Cu mintea prin parcuri verzi pline de soare, cu trupul langa parcul de aici, batut (azi) de vant si de calmul inserarii.

Mi-este teama pentru integritatea sufletului meu. Nu pot sa ma obisnuiesc cu schimbarile din jur. Pot, zambesc, dar uneori mi se pare prea mult. Cred ca abi acum incep sa constintizez realitatea si sa ma adaptez la ea.

Prietenii imi sunt departe. Unii dintre ei, aici. Dar tot departe pentru ca avem de lucru pana tarziu si ne vedem in week-end sau nici atunci. Viata costa, si pentru a o face frumoasa trebuie sa investesti mult efort.

Totusi, prietenii mei ma cauta si ma sustin. De oriunde. Oricand. Iar felul in care investesc eu efort pays off de o suta de ori. Imi place ca sunt pentru doua luni aici. Si n-as da Anglia pe asta. Nu acum.

Plec (cel tarziu) pe 1 Aprilie. Astept din Noiembrie. Asa e cu mine – pentru toate lucrurile de valoare trebuie sa astept. E o lectie buna. Mereu ma grabesc. Mereu mi se pare ca e prea putin timp.

Nu stiu cand si cum o sa mai scriu. Am renuntat intre timp la ideea de a mai publica o carte, precum si la ideea de a ma inscrie intr-un club de teatru de cum ajung in Peterborough. Mama ma intreaba daca e sigur ca ma ducJ - nu ii mai vine sa creada. Bunica zice ca plange de cate ori isi aduce aminte.

Am renuntat la multe vise si totusi uite, tocmai rad in hohote facand misto despre cat de prost merge imprimanta. Cred ca se datoreaza oamenilor grozavi de langa mine.

Am nevoie de un mai bun change management, de mai mult control si mai mult optimism. Cu toate acestea, o buna prietena spune ca sunt persoana care se bucura cel mai mult de lucrurile mici. Si vreau sa fac asta. Pentru ca pentru mine nu exista lucruri numai mici si lucruri numai mari – un fleac poate deveni o frumoasa pasiune.

Sper ca lucrurile sa evolueze in bine. De multe ori ma tem ca nu va fi asa, dar a doua zi capat incredere. Si cred ca e doar o perioada de nesiguranta. Nu ca ce ma asteapta ar fi foarte sigur, but I will go on. Happily.

Mai e un lucru la care am renuntat. Nu stiu de ce. Nu l-am considerat oportun. Si era. Nu vreau insa ca acesta sa fie scutul meu – lucrul asta la care am renuntat…ideea de jumatate. Poate uneori devine nevoie acuta, dar de cele mai multe ori in ultimul timp e asa…un vid. Ca vidul de timp. Ca vidul de idei. Dar ma simt bine singura. Poate tocmai de aceea am uitat…

Daca mai citeste cineva, ma mir. Ma mir si de faptul ca scriu. Poate ca voi avea mai multe de spus dupa (sau in timpul) calatoriei.

A scrie…De ce?:)