'Femeile sub 30 de ani nu sunt inca batrane' - a spus el...

Vineri seara ma simt mereu mai batrana, desi am ales de fiecare data sa fiu in Londra si sa ma simt bine alaturi de a merry bunch of guys.



Merg din club in club si vorbesc cu oameni noi si ma gandesc ca faptul de a fi noua ii atrage la mine. Oamenii iti cumpara o bere si daca stii sa intretii conversatia, te tin si de vorba. Uneori zgomotul din fundal ma face sa ma simt penibil pentru ca intreb de cate 4 ori: 'sorry' ' what did you say' sau zambesc proseste. In ultimul timp, sunt foarte sincera si spun clar omului ce nu imi place: e zgomot, dom'le, muzica asta face conversatia foarte dificila. Si ei nu se supara si zambesc si mai repeta.

Nu vreti mai bine sa dansam?:)

Daca ma obseda inainte melodia de la Robbie: 'all the lonely souls in London/took the plane and flew away/all the best women are married/all the handsome men are gay/you feel deprived' acum parca o simt si mai bine [era in aeroport chiar pana sa plec, ca un semn poate?:)]

In clubul asta era si tipul cu camasa si par blond-saten, semilung, care dansa intr-un fel in care ar fi facut orice femeie sa ii fie partenera. Si el s-a sarutat cu...altul.


Raman uneori la ideea mea ca atrag numai barbatii trecuti de o anumita varsta care au poze cu femei la vedere, de parca asta ii face mai barbati. Sunt tipii astia care stau cu AIESEC de 5 ani incoace (nu ca eu ca mortoloaga nu as face la fel), numai ca nu mai ies cu nimeni altcineva si li se fac ochii in forma de (nu mentionez pentru ca ma gandesc la parti din familia mea care ar putea citi volumul de ode) atunci cand vad o femeie noua in raza de interes.




Mai sunt si altii, cei care ma atrag pe mine - arogantii de prima faza care apoi devin neinteresanti , barbatii care au inel de logodna pe deget pentru care ma bucur si stiu ca merita sa fie fericiti, si barbatii care au fost prostiti de vreo tocilara pe bancile facultatii si acum nu ai ce sa le mai faci - uneori, parca si-ar dori ei dar e mai confortabil sa tii cioara din mana, mai ales ca e mai coapta ca cea de pe gard:).

Si merg la brat cu domnul, zambind firesc...nu stiu de ce dau acest ton amar randurilor pe care le scriu...daca ar fi sa fiu sincera de la bun inceput pana la capat as spune ca tin la acesti oameni, pentru ca se poarta foarte frumos cu mine, pentru ca imi sunt prieteni si pentru ca (de ce sa mananc lucruri care miros urat) mai mult eu am profitat de pe urma lor pana acum...

Cum spun sau scriu in graba, merg cu el la brat si incearca sa imi spuna ceva, eu parca aud parca nu, parca stiu ce sa raspund parca nu (oricum o dau mereu in bara ca in clasa aII-a - parca si atunci ma pricepeam mai bine-)...vorbim de varsta, de oamenii de aici, de absolventi, si spun ca 'i'll soon be 25 ' si ca ma simt batrana si spune el ca pana in 30 suntem tineri.

Intr-un fel ma consolez, spun ca mai am timp...numai ca acest timp trece asa de repede ca parca era ieri acum 6 ani cand am ajuns in Bucuresti si am cunoscut oameni noi, am invatat despre ei, i-am iubit, m-au iubit, i-am urat de atata dragoste, i-am iertat, m-au iertat.

Acum ajung aici, zambesc iar si iar - e o calatorie, inca, oameni si oameni, atat de multi romani care imi tin de cald si fac misto de situatie: ieri seara la un Global Village m-am plimbat printre mese (intarziasem vreo 2-3 ore ca venisem din Peterborough) pentru a cunoaste oameni noi si a schimba impresii. Vad insa un austriac pe care il stiu din 2003 si inca trei romani. Glumesc cu ei - traiesc asa o diversitate culturala ca nu pot sa explicitez modulul:).

E bine insa, pentru ca facem aceasta tara celebra prin ceea ce poate ea oferi mai bun si mai proaspat. Si spiritul in care lucram, traim, vorbim, oferim celor din jurul nostru ii face si pe ei sa raspunda la fel.

In acceasi seara ma intalnesc cu o tipa Magda din Polonia care a fost in Ankara (Turcia) in internship de o luna in cadrul AIESEC si a plecat cu cateva zile inainte sa ajung eu. Tipa ma recunoaste in doi timpi si trei miscari, iar eu raman masca (din aceea tipic romaneasca - nu ca nu mi-as fi pensat mustata) pentru ca actiunea cu pricina se intampla acum aproximativ 5 ani, prin vara lui 2003. Si sa mai spui ca nu e o lume mica si nebuna...

Mi-au placut zilele astea din cadrul conferintei AIESEC. Asa suntem unii dintre noi - acel sens esential al vietii noastre este sa simtim ca putem contribui, aduce un plus pentru cei din jur. Motivul esential pentru care si azi lucrez in HR si pentru care imi dau silinta sa fiu mai buna in fiecare zi si sa nu astept sa primesc. Mi-e teama insa sa nu devin prea insistenta la lucru cerand mereu ceva de facut sau punand intrebari...pentru mine jobul nu e job, acum traiesc o experienta.

E sambata seara si mi-e tare somn, sunt obosita, insa nu aveam cum sa nu ma simt inspirata dupa aceste evenimente.

Am 25 de ani, sub 30. Mai sper, mai am timp. Si ridic stacheta. Tot ce imi doresc este traiesc simplu si sincer. Si sa zambesc asa cum stiam atat de bine.

Nu stiu ce ma inspira atat de tare, dar acum cu un ochi necritic, de om care doar vrea sa citeasca sau sa asculte, invat sa ma apreciez mai bine.

Am 25 de ani.

'Femeile sub 30 de ani nu sunt inca batrane' - a spus el...