Vreau sa scriu acest post pentru cei din familia mea, pentru acei oameni care citesc aceste randuri si sunt direct interesati sa imi fie bine, pentru cei care citesc pentru ca le pasa, pentru cei care citesc pentru ca au incredere in talentul meu si in abilitatile mele.
Si acesti oameni nu sunt putini. Sunt niste oameni multi si buni, care infrumuseteaza tara si planeta, oameni care m-au invatat sa simt si sa cred, care m-au sustinut si carora, ca sa ma exprim cat mai potrivit, ma datorez.
Vreau sa fac clar un lucru - pentru mine e mult mai usor sa scriu. Tata spunea despre mine ca sunt suflet de iepure in blana de urs si nu se insela deloc. Stiti cum se spune: parintii ne cunosc cel mai bine:).
Acesti oameni sunt cei care sunt interesati in cel mai mic detaliu de locul unde stai, de ceea ce mananci, daca dormi bine, daca iti ajung banii. Ceilalti nu se preocupa niciodata de asta. Se intreaba de ce nu dai vreun semn de viata desi nici ei nu iti scriu niciodata vreun e-mail.
In esenta, toti ne datoram cuiva sau a ceva...suma a tot ce intalnim si traim. Mie mi s-a dat suport, multa afectiune si aripi invizibile ca sa zbor, dar si radacini sa nu uit ca trebuie sa am picioarele pe pamant si sa traiesc aici, in realitate.
Si pentru asta imi aduc aminte sa multumesc atat de rar...sun si fac glume, pentru ca nu imi sta in fire sa multumesc, sa va spun ca imi sunteti tare importanti si ca stiu sigur ca acolo unde sunteti faceti biroul, coltul, cladirea, echipa, etc mai frumoase. Asa am invatat si eu sa incerc sa fac.
Ma uit la pozele de pe internet cu London Eye (in curand se rezolva - imi cumpar camera si trimit poze de catre amatorul 'eu') si imi dau seama ca in orice calatorie, fie ea in propria tara sau nu, esti cam ca in acest Ochi Londonez - cand sus, cand jos, inveti sa privesti de sus, sa contempli, sa ai totul la acelasi nivel cu tine.
Cand cititi, vreau sa simtiti ceea ce mi-am dorit eu initial sa creez cu acest blog - un sentiment de simplitate care da plinatate existentei. Nimic incarcat, nimic fortat, nimic tinut deoparte - va multumesc si nu mi-e dor, pentru ca va am mereu cu mine, va simt tare aproape si am incredere. Pentru ca sunteti curajosi si aveti cu voi frumusetea vietii. Imi sunteti tare dragi si cred ca cele 2 ore de zona de timp sau de zbor cu avionul nu au cum sa ne separe esential.
Sper sa va pot aduce cat mai aproape de experientele pe care le traiesc si sa va bucurati din plin de experientele voastre.
Cu dragoste,
Rox
Si acesti oameni nu sunt putini. Sunt niste oameni multi si buni, care infrumuseteaza tara si planeta, oameni care m-au invatat sa simt si sa cred, care m-au sustinut si carora, ca sa ma exprim cat mai potrivit, ma datorez.
Vreau sa fac clar un lucru - pentru mine e mult mai usor sa scriu. Tata spunea despre mine ca sunt suflet de iepure in blana de urs si nu se insela deloc. Stiti cum se spune: parintii ne cunosc cel mai bine:).
Acesti oameni sunt cei care sunt interesati in cel mai mic detaliu de locul unde stai, de ceea ce mananci, daca dormi bine, daca iti ajung banii. Ceilalti nu se preocupa niciodata de asta. Se intreaba de ce nu dai vreun semn de viata desi nici ei nu iti scriu niciodata vreun e-mail.
In esenta, toti ne datoram cuiva sau a ceva...suma a tot ce intalnim si traim. Mie mi s-a dat suport, multa afectiune si aripi invizibile ca sa zbor, dar si radacini sa nu uit ca trebuie sa am picioarele pe pamant si sa traiesc aici, in realitate.
Si pentru asta imi aduc aminte sa multumesc atat de rar...sun si fac glume, pentru ca nu imi sta in fire sa multumesc, sa va spun ca imi sunteti tare importanti si ca stiu sigur ca acolo unde sunteti faceti biroul, coltul, cladirea, echipa, etc mai frumoase. Asa am invatat si eu sa incerc sa fac.
Ma uit la pozele de pe internet cu London Eye (in curand se rezolva - imi cumpar camera si trimit poze de catre amatorul 'eu') si imi dau seama ca in orice calatorie, fie ea in propria tara sau nu, esti cam ca in acest Ochi Londonez - cand sus, cand jos, inveti sa privesti de sus, sa contempli, sa ai totul la acelasi nivel cu tine.
Cand cititi, vreau sa simtiti ceea ce mi-am dorit eu initial sa creez cu acest blog - un sentiment de simplitate care da plinatate existentei. Nimic incarcat, nimic fortat, nimic tinut deoparte - va multumesc si nu mi-e dor, pentru ca va am mereu cu mine, va simt tare aproape si am incredere. Pentru ca sunteti curajosi si aveti cu voi frumusetea vietii. Imi sunteti tare dragi si cred ca cele 2 ore de zona de timp sau de zbor cu avionul nu au cum sa ne separe esential.
Sper sa va pot aduce cat mai aproape de experientele pe care le traiesc si sa va bucurati din plin de experientele voastre.
Cu dragoste,
Rox
1 comments:
:)
Post a Comment