Aiurea...in tramvai sau firul meu de papadie

Intalnim multi oameni despre care credem ca stim lucruri. Unii dintre ei ne sunt prieteni, unii cunostinte, cu unii locuim pentru ca asa trebuie.

Descopar despre mine ca sunt aiurea in tramvai in majoritatea cazurilor, si nu imi e rusine cu asta. Spre exemplu, oamenii vorbesc, fac o conversatie frumoasa, eu doar privesc si ma gandesc la ale mele, iar cand ma intreaba cineva ceva sunt in lumea mea.

Si lumea mea e verde si eu sunt o papadie:).

Sunt aiurea in tramvai cand nu stiu ce sa spun si zic ceva, orice, care sa alunge tacerea. Mai sunt si tacerile alea apasatoare pe care nu stiu cum sa le administrez. Pentru ca am impresia ca peste 60% din conversatiile astea sunt asa, ca sa avem un subiect si sa socializam. Inainte eram foarte buna la asa ceva,

mai ales ca a invatat cum sa pun intrebarile ca oamenii sa devina interesati si sa povesteasca.

[pic from http://www.insomnia.ro/blog/wp-content/papadie.jpg]

In ultimul timp,am uitat sa ii cointeresez pe ceilalti, vorbesc numai despre mine, si de multe ori ma pierd in vorbe multe si fara esenta.

Si nu stiu sa ma imprastii in uniform in aer, ca o papadie.

Si cand sunt in lumea mea, ma deranjeaza un pic sa fiu intrerupta cu intrebari simple si fara sens (sau fara sens in opinia mea).

Cred ca am inceput sa par fie putin asociala, fie tipul intelectualului neinteles, cu accent pe partea de neinteles mai degraba decat pe partea de intelectual:)

Sau poate e un mic communication gap de natura culturala pe care sper sa il depasesc curand:)

Si am sa invat sa ma desprind in vant, cum trebuie sa faca o papadie...