nu-i asa

nu stiu altii cum sunt, dar eu cand ma asez pe locul de langa fereastra din autobuz imi fixez privirea in afara si imi deschid ochii catre narcise, catre pomii in floare si las razele sa imi mangaie fruntea.

e aproape primavara. si eu ma chinui sa imi desprind genele una de alta si sa accept realul. in schimb, imi vin tot felul imagini din trecut in minte, priviri pe furis si sentimentul de a nu putea avea.

si nu-i asa. nu-i asa de usor. si nu-i asa pentru ca nu e asa. pentru ca nu am dreptate, pe cat mi-as dori.

nu-i asa. pentru ca nici unul dintre cei pe care i-am ales in mod stramb nu mi-a fost sortit sa fie si nici nu mi-a fost dorit sa fie. si imi prefer independenta mai mult de cat ii prefer pe ei.

[http://imagecache2.allposters.com/images/pic/PTGPOD/283341-FB~Sculptor-s-Hand-with-Clay-Bust-Posters.jpg]

si nu-i asa cand spun ca regret. pentru ca regretul e o miselie. pentru ca nimeni nu m-a tras fortat de mana. ba uneori eu am fortat maneca sa vad cat de bine merge. iar cand nu a fost sa fie am invatat ce pot sa am si ce nu, ce imi face si bine si ce nu, si despre cum separarea face doi oameni mai fericiti decat a fi impreuna.

as vrea sa fiu geloasa pe ea. pe ele. as vrea ca vina sa fie a lui. as vrea toate aceste lucuri in lumea mea mica si stramta. pentru ca toate astea imi tin de plictiseala, de semn de intrebare si reprezinta un motiv de ambitie.

dar nu-i asa. pentru ca o vina nu e numai a unei singure persoane. si oamenii nu pot fi buni sau rai dupa cum nu pot fi perfect albi sau perfect negri. nu-i asa. nu am dreptate. si faptul ca nu am dreptate imi face bine.

pentru ca nu putem sa fim prieteni cu toata lumea. pentru ca trebuie sa avem o opinie. si pentru ca in unele relatii investim mai mult si cu mai multa placere. asa cum scrie malcom gladwell in 'tipping point', cortexul poate cuprinde un cerc de 150 de persoane, iar calitatea prieteniilor mai speciale este data de cat alegi sa investesti in ele.

si nu-i asa ca e pacat daca unele se sting. m-am plictisit sa pozez in ipostaza de pompier si sa fiu acolo la nevoie. m-am plictisit ca caut prezentele prietenilor din necesitate.

si nu-i asa ca prieteniile sunt perfecte. ele sunt niste constructii de a caror arhitectura trebuie sa ne ingrijim. numai ca ele se pot construi cu cel putin doi arhitecti avand aceeasi viziune. altfel se duc naibii.

visez mult primavara asta. la nemurirea sufletului. la frezii si la parfum de mare. si sunt foarte putini alaturi de mine in acest vis. si lor le multumesc pentru cat de frumoase arata casele noastre cu balcoane comune.

multumesc si putinilor care ma cititi.

stiu ca nu-i asa ca o sa devin vreo scriitoare. daca era sa fie se intampla acum ceva vreme. dar pentru cei cativa care sunt aici, si eu raman aici. mereu cu bratele deschise, mereu din placere si mereu gata sa imi clatesc mana in clei.

casa mea-i aici, suspentata in aer, si va asteapta. si asta chiar ca asa e!